În cadrul universității, opinia studențească este expusă prin Asociațiile Studențești și Studenții Reprezentanți

Reprezentantul de grupă

  • Reprezentantul de grupă este ales prin votul deschis al studenților din cadrul aceleiași grupe, în prima săptămână a anului     universitar. Pentru a fi ales, studentul trebuie să obțină votul favorabil a cel puțin 50% +1 din membrii grupei;

Reprezentantul de serie și reprezentantul de an

  • Fiecare dintre cele 8 serii trebuie să își aleagă reprezentantul profesional de serie. Reprezentantul este ales de către studenții aceleiași serii, prin vot deschis, dintre reprezentanții grupelor care alcătuiesc acea serie, prin obținerea votului favorabil a cel puțin 50% +1 din membrii grupei; 
  • Șeful de serie va avea obligația de a păstra legătura pe tot parcursul anului cu titularii de curs/lucrări practice si de a le aduce la cunostință colegilor orice informație venită de la aceștia;
  • Reprezentantul de an este ales dintre reprezentanții de serie, în cazul în care pentru o specializare există minimum 3 serii de predare, prin vot secret, prin intermediul platformei de vot a Universității;
  • Alegerile pentru reprezentanții de serie, se realizează în prima săptămână de la începerea anului universitar,  iar cele pentru reprezentantul de an se desfășoară în primele 2 săptămâni.

De asemenea, studenții pot ocupa și poziții de reprezentare în structurile decizionale ale Universității: Consiliul Facultatii (CF), Senatul Universitatii (SU) si Consiliul de Administratie (CA).

Consiliul Facultății

Alegerile studenților membri în Consiliul Facultății se desfășoară pe bază de candidaturi, în fiecare facultate, prin votul universal, direct și secret al tuturor studenților. Numărul de mandate alocat pentru fiecare specializare este stabilit de Metodologia de organizare a alegerilor studențești pentru reprezentare în structurile de conducere ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și pentru alegerea reprezentanților de an, serie și grupă și este proporțional cu numărul de studenți, actualizat anual, înainte de alegeri.

Consiliul fiecărei facultății este compus din 75% personal didactic și de cercetare și din 25% reprezentanți ai studenților

  • Facultatea de Medicină: 33 membri, dintre care 9 studenți:
    • 2 locuri pentru specializarea Medicină anii I-II, linia de predare în limba română;
    • 2 locuri pentru specializarea Medicină anii III-IV, linia de predare în limba română;
    • 2 locuri pentru pentru specializarea Medicină anii V-VI, linia de predare în limba română;
    • 1 loc pentru specializarea Medicină, linia de predare în limba engleză, orice an de studiu;
    • 1 loc pentru specializarea Medicină, linia de predare în limba franceză, orice an de studiu;
    • 1 loc pentru specializările Asistență Medicală Generală și Nutriție și Dietetică, orice an de studiu;
Senatul Universității

Toți studenții reprezentanți, membri ai Senatului Universității, vor fi stabiliți prin votul universal, direct și secret al tuturor studenților, cu respectarea principiului reprezentativității.

Senatul Universitar este compus din 75% personal didactic și de cercetare și 25% reprezentanți ai studenților. La alegerile pentru desemnarea membrilor Senatului Universitar poate candida orice student, indiferent de ciclul de studii, în limitele normei de reprezentare a facultății din care provine. Orice student poate candida și implicit vota doar pe locul distribut categoriei din care face parte. Studenții fiecărei facultăți au reprezentanți în Senatul Universitar, pe cote-părți, proporțional cu numărul total de studenți, actualizat la începutul anului universitar, înainte de alegeri.

  • Facultatea de Medicină are 7 locuri pentru reprezentanții studenților în Senat:
    • 2 locuri pentru anii I, II și III specializarea Medicină, predare în limbă română;
    • 2 locuri pentru anii IV, V și VI specializarea Medicină, predare în limba română;
    • 1 loc specializarea Medicină, predare în limba franceză (din orice an de studiu);
    • 1 loc specializarea Medicină, predare în limba engleză (din orice an de studiu);
    • 1 loc specializarea Asistență Medicală Generală și Nutriție și Dietetică (din orice an de studiu);
Consiliul de Administrație

Studentul reprezentant în Consiliul de Administrație este ales în mod democratic prin vot universal, secret și direct de către toți studenții Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, de la ciclul de studii de licență, masterat sau doctorat.

Orice student poate candida pentru poziția de membru în Senat, membru în Consiliul de Administrație, membru în Consiliile facultăților dacă:

  • nu depășește o perioadă de 5 ani în care a avut calitatea de student reprezentant în structuri decizionale (Consiliu Facultății, Senat şi Consiliu de Administraţie), indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora;
  • nu a fost exmatriculat, nu are contractul de studii suspendat, nu a fost sancționat disciplinar pentru abateri de la conduita universitară și nu este angajat al Universității (exceptând doctoranzii care efectuează activitate didactică în regim de „plata cu ora” sau asistenții universitari angajați cu contract pe perioadă determinată);
  • nu are aprobată o mobilitate Erasmus pe parcursul anului universitar în curs de desfășurare

Studenții reprezentanți în C.F., S.U.,  Birourile Consiliilor (B.C.) și Consiliul de Administrație (C.A.):

  • trebuie să fie consultați în fiecare problemă sau decizie care privește studenții si au dreptul de a avea acces la toate informațiile care îi privesc pe studenti;
  • au dreptul de a reface fără plată stagiile/lucrările practice la care au absentat ca urmare a participării la ședințele de C.F., S.U., B.C. sau C.A.;
  • au dreptul să prezinte Facultății, Senatului Universității, Biroului Consiliu și Consiliului de Administrație toate problemele sau propunerile studenților care i-au ales, fără ca aceaștia să aibă repercursiuni asupra activităților lor profesionale;
  • au obligația de a participa la toate ședințele de C.F., S.U., B.C. și C.A., după cum au fost aleși. Perioada de sesiune nu este o motivație pentru absenteism, ci doar susținerea unui examen în timpul unei ședințe;
  • au obligația de a duce la îndeplinire toate sarcinile care le revin ca urmare a funcțiilor în care au fost aleși;
  • au obligația de a informa studenții care i-au ales despre conținutul ședințelor la care participă și de a se consulta cu aceștia in luarea deciziilor care îi privesc;

Reprezentativitatea Societății Studenților Mediciniști Iași

Este important de știut că o alta modalitate de a vă face auziți este prin intermediul Societății Studenților Mediciniști, în cadrul Asociației activând Studenți Reprezentanți în toate structurile de conducere ale Universității. 

Puteți veni în sediul nostru în programul de permanență afișat pe paginile SSMI la începutul fiecărui semestru dacă întâmpinați o problemă sau nelămurire, dacă aveți nevoie de un sfat sau dacă vreti pur și simplu să vă spuneți of-ul într-un mediu sigur și plin de înțelegere.