ÎNCEPUTUL LA UMF IAȘI
ORIENTATION DAYS
Orientation Days este proiectul care vă oferă ocazia de a cunoaște campusul UMF și de a vă familiariza cu spațiile în care veți petrece primul an de facultate. Veți lua parte la o prezentare în Aula „George Emil Palade”, veți primi halatul personalizat cu sigla Universității, veți cunoaște membrii asociațiilor studențești care activează în cadrul Facultății de Medicină și veți afla cu ce se ocupă acestea și veți lua parte la Turul Academic alături de colegii voștri din anii mai mari care s-au oferit să fie ghizi în cadrul proiectului.
PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DE FACULTATE
Ce se întâmplă?
În prima zi a anului univeristar, pe 22 septembrie, va avea loc Festivitatea de Deschidere a anului universitar, în Aula „George Emil Palade”, fiind invitați toți studenții universității, dar în special studenții din anul I.
De marți va începe activitatea didactică propriu zisă, conform orarului postat pe site-ul universității, la secțiunea Student – Medicină. Cadrele didactice care vor preda Cursurile și Lucrările Practice vă vor transmite de ce materiale veți avea nevoie pentru a aprofunda individual materia și a vă pregăti pentru colocvii (evaluările din timpul semestrului), examenele practice (cele orale, din presesiune – ultimele 2 săptămâni din semestru) și examenele grilă (examenele pe tabletă, din sesiunea propriu-zisă)
Pentru a facilita comunicarea cu cadrele didactice și cu secretariatul, în prima săptămână de facultate fiecare grupă și serie vor trebui să aleagă un reprezentant de grupă („Șeful” grupei), respectiv un reprezentant de serie („Șeful” seriei). Procesul este detaliat la secțiunea Reprezentativitate studențească.
De asemenea, Universitatea pune la dispoziție atât materiale fizice (manualele pe care le veți primi de la bibliotecă, conform unui program care va fi postat înainte de începerea anului universitar), cât și materiale digitale prin intermediul platformei de e-Learning. Aceste aspecte sunt prezentate mai detaliat la secțiunea Resurse Academice de pe acest site.
BIROCRAȚIE
Înscrierea în an se realizează în prima săptămână a anului universitar prin completarea unei fişe de înscriere la facultate ştampilată de Biblioteca UMF. Aceeaşi fişă va trebui completată ulterior la începutul fiecărui an universitar, alături de un act adițional. Toate documentele de interes pentru studenți pot fi accesate la sectiunea Student de pe site-ul Universității, AICI
Grupele şi seriile de studenţi – Studenţii dintr-un an universitar sunt organizaţi în grupe de câte maxim 12 studenţi în primii 2 ani de studiu, pentru ca odată cu începerea anului III, grupele să se reducă la 7-8 studenţi. Studenţii unei grupe urmează lucrările practice împreună într-un laborator, având câte un asistent universitar la fiecare una sau două grupe.
Studenţii unei serii vor participa mereu la cursuri împreună într-un amfiteatru, având acelaşi cadru universitar de predare. Anul 2025-2026 va avea 8 serii de predare în limba română, denumite alfabetic de la A la H.
Carnetul de student şi legitimaţia de călătorie – În primele săptămâni de la începerea anului universitar veți primi carnetul de student și legitimația de călătorie. Șeful de serie le va prelua de la secretariat si le va înmâna șefilor de grupă, iar aceștia din urmă le vor distribui colegilor din grupa lor. Mai multe detalii despre Șefii de An, Serie sau Grupă sunt disponibile la secțiunea Reprezentativitate Studențească
Atât carnetul de student, cât şi legitimaţia de călătorie vor fi aduse la începutul fiecărui an la secretariat pentru a fi vizate, reprezentând astfel dovada statutului de student.
Contractul cadru de studii la UMF – acest document stabileşte termenii relaţiei dintre studenţi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, drepturile şi obligaţiile de fiecare parte şi trebuie completat de fiecare student în câte 2 exemplare la începutul facultăţii, urmând apoi să fie predate decanatului pentru a fi semnate de către decan, iar un exemplar va fi ulterior înapoiat fiecărui student. Contractul cadru de studii poate fi găsit pe site-ul UMF, AICI