Printre disciplinele universității se regăsește și activitatea de practică individuală ce este compusă din două părți :

  • Activitatea de practică individuală din timpul semestrului (Gărzi) – ce trebuie efectuată în timpul anului universitar în cadrul unui semestru . Această practică se va concretiza prin completarea unei fișe de practică, printată față-verso, pe care vor fi vizate cele 4 stagii de practică în cadrul uneia dintre clinicile din spitalele universitare din Iași cu condiția de a se efectua intr-o unitate cu paturi (ex: nu se pot efectua stagii de practică în cadrul clinicilor de medicină legală, medicină de laborator etc.)

Model fișă Activitate de practică individuală – Gărzi

  • Practică de vară – stagiu de 120 de ore ce poate fi efectuat într-o unitate medicală cu internare continuă, timp de 15 zile, 8 ore/zi.

Stagiul de practica de vară va fi certificat prin completarea fișei de practică de vară ce va fi printată față-verso de pe site-ul universității pentru anul în curs și va fi semnată și parafată atât de medicul specialist sub îndrumarea căruia s-a realizat stagiul cât și de unitatea sanitară unde s-a efectuat practica.

Model fișă practică de vară

Pentru a putea merge în gărzi/ practica de vară va trebui să aveți la voi:

  • Obligatoriu
    • Costum medical;
    • Papuci de schimb (de preferat saboți medicali).
  • În funcție de clinică
    • Halat;
    • Mască;
    • Bonetă.